0722682695
contact[at]dragosstoian[dot]com

Instrucțiuni

Salut! Bine ai venit la cursul online de public speaking, te felicit pentru alegere!
Apreciez mult dorința ta de a învăța, iar vorbitul în public te va ajuta enorm și pe plan profesional, și pe plan personal.

Numele meu este Dragoș Stoian și sunt pasionat de training, public speaking, comunicare și tot ceea ce înseamnă descoperirea și dezvoltarea potențialului interior al oamenilor.

Vom face împreună o călătorie fascinantă în lumea comunicării cu publicul, și nu numai.
Hai să pornim la drum!

Cum recomand studierea cursului

Prima dată urmărește modulele și lecțiile în ordinea lor, pentru a nu sări peste concepte importante

Vizionează fiecare lecție cu un pix și o agendă în față, pentru a-ți lua notițe – acesta este un lucru vital pentru a învăța rapid!

După ce ai vizionat prima secțiune (Modulele 1-4), exersează într-un mediu prietenos, unde știi că nu te va critica nimeni. Dacă nu ai acces la un astfel de grup, exersează oriunde poți, chiar și în prezentările cu o singură persoană.

După fiecare prezentare pe care o ai, oferă-ți tu feedback, după regulile pe care le vei găsi în modulul 4, lecția 16

După ce aplici, vizionează din nou lecțiile în care se vorbește despre elementele pe care le-ai întâlnit în prezentarea ta, verificând în ce fel ai crescut și cum te poți îmbunătăți și mai mult

După ce vezi tot cursul și aplici informațiile, întoarce-te din când în când la el și urmărește lecțiile care ți-au plăcut cel mai mult, fără să mai notezi sau să încerci să le reții – doar uită-te la ele cu relaxare. În acest fel informațiile se vor sedimenta din ce în ce mai bine.

Ține minte că este un proces care necesită răbdare și timp, și bucură-te de fiecare discurs și de cele mai mici progrese!

STRUCTURA CURSULUI

Secțiunea 1 - Cum să construiești și să susții o prezentare

Modul 1 - Mentalități și etică

Pentru a învăța eficient orice abilitate, mai întâi ai nevoie să afli care sunt cele mai bune moduri de gândire – cum te raportezi la acea abilitate.

Modul 2 - Cum să construiești un discurs

Care este elementul de bază, colectarea materialelor, structura, argumentarea ideilor și multe alte informații valoroase pentru a construi o prezentare cu publicul

Modul 3 - Gestiunea emoțiilor

Cum să ne stăpânim emoțiile și cum să le transformăm pentru a le folosi în transmiterea mesajului nostru cu impact.

Modul 4 - Cum să susții un discurs

Ce să faci începând cum momentul în care pășești pe scenă – cum să te conectezi cu publicul, cum să îți folosești limbajul nonverbal și vocea, plus alte lucruri care te vor ajuta enorm într-o prezentare.

SECȚIUNEA 2 - Abilități speciale de public speaking

Modul 5 - Tehnici de training și facilitare

Vorbitul în public poate ajuta oamenii să se apropie, să se dezvolte și să învețe noi abilități. În acest modul vom vedea cum implicăm publicul, cum îi agrenăm în exerciții antrenante, cum moderăm evenimente și cum construim o coeziune într-un grup sau o echipă.

Modul 6 - Cum să convingi și să vinzi în public

Convingerea este necesară în aproape orice discurs, chiar și cele informative. În acest modul vom discuta despre psihologia persuasiunii unui public, cum să convingem în mod etic și cum să vindem în fața unei audiențe.

Modul 7 - Încredere în sine, identitate și cum să fii un adevărat lider

Vorbitul în public îți poate crește încrederea în propriile într-un mod aparte. În acest modul vom analiza identitatea ta unică de speaker și cum să fii un adevărat lider.

Secțiunea 3 - Bonusuri

Bonus 1 - Studii de caz

Disecăm discursuri și vedem exemple de tehnici inedite de public speaking, precum și aspecte de îmbunătățit la acele prezentări.

Bonus 2 - Arta povestirii

Povestirea are darul de a ne captiva și convinge, de aceea este unul din cele mai bune instrumente de public speaking.